Antrenorul FC Dinamo, Ioan Andone, a declarat marți, pe Aeroroportul Internațional Henri Coandă, că speră ca echipa sa să nu primească gol în primul meci al semifinalelor Cupei României, cu Gloria Bistrița, pentru a lua o opțiune de calificare în finala competiției.
„Suntem optimiști, ne trebuie o victorie pentru că trebuie să luăm o opțiune de calificare. Gloria își va juca șansa de a juca în finală, cine nu își dorește să ajungă acolo? E greu de uitat așa ceva pentru toți jucătorii. Noi ne organizăm bine și ne dorim să nu luăm gol, dar sunt multe alte probleme. Vor apărea schimbări pentru că trebuie să bag alți jucători mai proaspeți. E departe acum să vorbim de o finală Steaua-Dinamo, mai avem și meciul retur. Mâine trebuie să nu primim gol. Acum șansele sunt egale, pentru că nu se joacă pe un teren neutru”, a spus Andone.
Referitor la mijlocașul Gabriel Torje, tehnicianul a precizat că acesta nu face parte din lot pentru că au trecut doar trei zile de la accidentarea lui și nu a dorit să riște folosindu-l: „Nu am riscat cu Torje, l-am lăsat acasă ca să nu apară alte probleme. Era un risc să-l folosim la trei zile de la accidentare”.
Dinamo a plecat marți, la ora 17:35, la Cluj-Napoca, de unde își va continua drumul cu autocarul la Bistrița, pentru a întâlni, miercuri, de la ora 20:45, echipa Gloria, în manșa tur a semifinaleler Cupei României la fotbal.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER